Cica e o zicala veche si la fel de cica, e adevarata. Azi veneam de la servici, inghetata de cele multe grade cu minus in fata. Pasul era grabit, capul in jos, barbia bagata in guler. Vai, pardon! Ma scuzati. Ridic ochii si vad o persoana la fel de grabita ca mine si la fel de inghetata. Nimic special pana aici, dar…..dar eu si el mancasem candva din aceeasi farfurie. Ne-am recunoscut (desi nu ar fi fost de mirare sa nu o facem). Un zambet pe fuga, o privire in loc de un salut si atat. Fiecare si-a vazut zgribulit de drum.
Ok, am ajuns acasa si de atunci incerc sa imi amintesc cum il cheama. Nu va imaginati ca stau chiar asa prost cu neuronii, porecla o stiu, chiar si numele mic. Din pacate nu sunt suficiente pentru o cautare pe facebook. M-am lasat pagubasa deoarece mintea a inceput sa imi fuga spre toate persoanele cu care, candva, de mult, am mancat din aceeasi farfurie….ptiu da’ multe mai sunt. Multe si foarte diferite…cu mentalitati diferite, cu ocupatii diferite, cu realizari diferite.
Candva, de mult, fiecare dintre aceste persoane mi-au fost dragi si mi-au fost prieteni. Acum au ramas cunostinte. Ma intreb, oare si prietenii mei de acum, oare si persoanele ce imi sunt dragi acum vor ramane intr-un final simple cunostinte? Probabil!
In timp am avut multe cercuri de prieteni (sociabilitatea nu a fost niciodata o problema pentru mine). Fiecare dintre acestea a avut ceva diferit, a avut ceva special, a lasat o amprenta in fiinta mea.
E firesc, imi veti spune si intamplator aprob. Ce nu inteleg eu e cum se face aceasta trecere si cum se face ca nu realizam ce lasam in urma. Oare anii ne transforma atat de puternic? Evident. Partea interesanta e “lentoarea” acestui proces. Ce ne face oare sa ne departam asa usor de anumite persoane, candva foarte apropiate? Trebuie sa recunosc ca exista persoane la care am tinut candva enorm dar cu care nu as mai vrea sa fiu asociata. Nu e vorba de o rusine, poate doar de o anumita jena. Cred ca tipul de azi face parte din aceasta categorie, avand in vedere ca dupa 3 ore tot nu reusesc sa imi amintesc cum il cheama.
Exista insa si persoane cu care desi nu mai pastrez legatura, au ramas la fel de apropiate sufletului meu ca si in trecut. Exista, evident, si aceea categorie de omuleti cu care relatiile nu s-au racit deloc, din contra, au evoluat si s-au transformat in veritabile prietenii. Ma uit in spate si zambesc gandindu-ma ca voi avea o companie numeroasa si foarte diversificata pe lumea cealalta 
. Asta fara sa ma gandesc la toate acele persoane care asteapta sa intre in viata mea dar carora nu le-a venit inca randul. Sunt convinsa ca si dintre acestia voi avea ce alege pentru fiecare dintre cele trei categorii enumerate mai sus.
Ideea e ca toti acesti oameni si multitudinea de interactiuni avute cu acestia, si-au lasat o amprenta puternica asupra mea. Ei sunt cei ce au contribuit la ceea ce sunt, la formarea mea ca femeie, ca om. Peste 10 ani voi fi, cu siguranta, alta. Totusi, “eu de peste 10 ani ” va fi in continuare marcata de cei ce au trecut pana acum prin viata mea.
Indiferent daca ai fost, esti sau vei fi o parte din viata mea si indiferent de categoria de prieteni in care vei ramane, eu iti multumesc, cititorule, pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce voi fi.
(e superba, e perfecta, e cea mai cea si ce sa mai, e a mea), mi-am cumparat palarie, inel, bratara…..ce sa mai zic, am fost foarte harnica. Inclusiv la inchis telefonul in nas socrelei.
